BuiltWithNOF
Fundatia ADEPT
Union Jack

AGRI-MEDIU

Deși acest peisaj străvechi și deosebit a rămas în mare parte intact, întreaga zonă este extrem de fragilă. Aplicarea îngrășămintelor chimice ar provoca daune însemnate asupra multor pajiști cu flori sălbatice sau chiar le-ar distruge, permițând păioaselor – mult mai rezistente – să le colonizeze. Amenințările cele mai mari la adresa speciilor si a habitatelor sunt: 

  • Intensificarea managementului pajiștilor, cu supra-saturare de nutrienți din cauza aplicării de îngrășăminte chimice, a aglomerării de animale, sau a pășunatului intensiv (mai ales al oilor).
  • Abandonarea sau restrângerea practicilor de gospodărire agricolă tradițională, cum ar fi cositul sau tăierea arbuștilor.

În cazul unui astfel de peisaj semi-natural creat de om, activitățile economice sunt de fapt necesare pentru păstrarea integrității habitatelor și ecologiei speciilor.

Agri-mediul reprezintă punctul de întâlnire dintre conservarea biodiversității și agricultură. Spre deosebire de cea mai mare parte a Europei, în Transilvania măsurile de agri-mediu reprezintă, de fapt, continuarea administrării tradiționale curente. Biodiversitatea zonei nu poate fi păstrată decât dacă se mențin procedeele agricole tradiționale. Fundația ADEPT acordă o mare importanță stimulentelor pe termen lung oferite pentru agricultura tradițională, fie prin subvenții, fie sub formă comercială.

Printre măsurile agri-mediu proiectate și implementate de ADEPT în zonă se numără:

  • identificarea pajiștilor de o mare valoare naturală
  • crearea unor linii directoare pentru continuarea administrării tradițiionale a acestora, cum ar fi:
    • cosirea fânețelor cel puțin o dată pe an, însă numai după 15 iunie
    • ținerea sub control a numărului de animale și rotirea loturilor de pășune, pentru a preveni deteriorarea pajiștilor
  • promovarea unor stimulente financiare pentru administrarea agricolă tradițională. Măsurile agri-mediu impun agricultorului costuri suplimentare, de aceea este esențial ca acesta să primească stimulente economice sub forma unor plăți compensatorii (SAPARD 3.3 sau alte fonduri UE, după integrare).

Ca urmare a unei colaborări de succes a Fundației ADEPT cu Ministerul Român al Agriculturii (MAPDR) și cu Directoratul General pentru Agricultură al UE, cele 10 comune ale zonei de proiect au fost incluse într-o zonă pilot națională pentru acordarea de subvenții de agri-mediu (SAPARD 3.3). Acestea sunt primele stimulente reale acordate în România pentru conservarea biodiversității.

Printr-o strânsă cooperare cu ANCA (serviciul agricol consultativ al statului), colectivul ADEPT îi ajută pe agricultori să completeze documentația decesară înscrierii în acest program. Conform condițiilor acestuia, unii dintre agricultori vor fi obligați să ia parte la cursuri de agri-mediu prezentate de specialiștii ADEPT.

Prima activitate de instruire agri-mediu din România a avut loc la Saschiz, pe data de 25 octombrie 2005, fiind organizată – în colaborare – de ADEPT, ANCA și MAPDR. În martie 2006 au avut loc cursuri agricole cu elemente de agri-mediu prezentate de specialiștii ADEPT, la acestea luând parte 60 de agricultori din 5 comune.

[Home] [Overview] [2%] [Noutati] [Activitati] [Despre noi] [Localizare] [Biodiversitate] [Conservare] [Agri-Mediu] [Venituri Rurale] [Educatie] [Cursuri] [Parteneri] [Foto] [Finantare] [Cultura] [Contacte]