English | home | site map | căutare google  
Conservarea biodiversităţii şi dezvoltare comunitară în Transilvania
Biodiversity conservation and community development in Transylvania

Orange Romania

Orange logo
Primul parteneriat public-privat pentru proiecte de agri-mediu din România a fost făcut semnat la data de 5 Decembrie 2005 la o conferință de presă organizată de Richard Moat, Director Executiv al Orange Romania.

Richard Moat a subliniat faptul că Orange a inclus proiectul Fundaţiei ADEPT în programul său de responsabilizare socială corporaţională (CSR) datorită îmbinării inedite de dezvoltare economică, educaţie şi conservare pe care acesta le propune.

Au luat cuvântul pentru în sprijinul proiectului: Dănuţ Apetrei, Secretar de Stat pentru Dezvoltarea Rurală în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; Attila Korodi, Secretar de Stat pentru Integrare Europeană din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor; și alții.

Pentru anul 2007 și 2008, personalul Orange s-a oferit voluntar pentru 6 sfârșituri de săptămână în care să desfășoare activități de dezvoltare a comunității cum ar fi curățarea râurilor, crearea potecilor pentru drumeții și ridicarea indicatoarelor. Taberele au fost formate din 20-25 de persoane la fiecare sfârșit de săptămână, aceștia fiind cazați la Viscri, Criț și Saschiz. Taberele s-au dovedit a fi un real succes în rândul personalului Orange Romania.

Pentru mai multe informații referitoare la programul CSR al Orange Romania și activitățile ce sprijină proiectul ADEPT, vă rugăm să vizitați www.orange.ro/about/comunitate-ro.html.

Despre Orange Romania și CSR

Proiectele de responsabilizare socială corporaţională (CSR) se află într-un stadiu incipient în România, iar Orange reprezintă o inspirație în domeniul dezvoltării conceptului și practicii ce stau la baza acestuia.

Pentru mai multe informații referitoare la programul CSR al Orange Romania și activitățile ce sprijină proiectul ADEPT, vă rugăm să vizitați www.orange.ro/about/comunitate-ro.html.

Parteneri

Despre partenerii noştri

Orange

Innovation Norway

Darwin

Fauna and Flora International

Alţi parteneri
Orange team

Echipa de voluntari Orange Romania dupa o zi de igienizare a paraului din sat

Orange team

Echipa Orange Romania sarbatoreste finalizarea marcarii unei poteci


 
Sponsor logos